Pe un peron...

Mi s-a spus ca e romantic sa privesti trenurile cum vin, cum pleaca, cum se duc sau aduc, cum trec nepasatoare prin fata ta... Mi-a placut atat de mult tonul pe care mi s-a spus incat am incercat si am auzit atatea ganduri la un loc cum nu am mai auzit nicio data. M-a marcat in mod special o imagine parca rupta dintr-un film englezesc in care ea pleaca si el ramane intristat pe peron si ea ii face cu mana cand usa nu s-a inchis inca iar el ii raspunde cu un suras cald... Ma intreb pentru cat timp a plecat, unde, cand se va intoarce sau daca vor mai fi impreuna dupa aceea... Ma gandesc cat este de ciudat ca in acea secunda vietile noastre atat de diferite au interactionat, el trecand pe langa mine gandindu-se poate la iubita lui din tren sau poate la altceva, nu mi-a arcuncat nicio privire dar eu l-am privit indelung de parca mi-ar fi permis el asta. Oare era trist? m-am inrebat vazandu-i chipul...
Stiu ca e doar imaginatia mea dar uneori parca ghicesc gandurile, parca stiu dinainte ce urmeaza sa mi se spuna. Acum a fost altfel. Chipul lui mi se parea atat de inexpresiv cum nu mi s-a mai parut niciun alt chip. Nu am gicit sau daca ma gandesc mai bine nici nu am vrut sa ghicesc pentru ca uneori incertitudinea e atat de frumoasa...

Poveste de februarie...(Rosa sau dubita albastra)

Ieri m-am plimbat cu dubita prin Bucuresti. A fost frumos si parca pe tot parcursul drumului am uitat de frig(poate si datorita faptului ca aveam doua plovere pe mine si geaca:) si de oboseala ( ce vreti de atata stat in picioare mai oboseste omul). Am stat pe locul din mijloc (toata lumea stie ca dubitele au trei locuri in fata) iar Ioana conducea (nu prea se pricepe si de fiecare data ma intreb cum de si-a luat carnetul) iar Anca statea in drapta (tot ea spune ca ala e "locul mortii" si deasta ii vom fi recunoscatoare ca s-a sacrificat mai ales cu un astfel de sofer). M-a tras curenul pentru ca geamul din stanga era spart si stiu ca o sa ma doara in gat si o sa zac zile in sir in pat (ei nici chiar asa) iar pasagerul din dreapta (avea dreptate cu locul mortii) intrase de atat de multe ori in parbriz incat a trebuit sa pun o punga sa mai izolez putin (nu am gasit una transparenta si poate deasta soferului i se parea lumea asa roz) dar usile se deschideau automat ca la masinile din viitor. Nu mergea incalzirea, de doua ori am facut pana (bine poate si pentru ca ne-am luat la intrecere cu o dacie la semafor) si a trebuit sa impigem dar a fost minunat ... am oprit si la magazinul de pantofi si am devastat toate piesele cu imprimeu de leopard iar Anca si-a luat o pereche de cizme cu toc (altele nu a gasit) si nici nu o sa ma mir daca aflu ca si-a luxat piciorul sau ca a fost acuzata de prost gust ( am uitat sa va zic ca erau atat de urate incat abia te puteai uita la ele) .
Cred ca o sa-mi iau si eu o dubita ca asta e a Ioanei si la cum conduce va garantez ca nu mai rezista mult...

P.S Mai ramane sa va spun cat de mult imi plac mimii!!!:)

comentariul unui comment....

Acum ceva timp am postat "pentru prieteni" si dupa cateva zile am primit un comment care mi-a placut foarte mult, de la o prietena de-a mea asa ca m-am gandit sa-i dedic ei un intreg post cu speranta ca-l va citi cat mai curand:
Voi incepe prin a-ti multumi pentru cuvintele frumoase din comment. Nu stiu de ce dar omul mereu a fost marcat de trecerea timpului... poate pentru ca inca de la inceput ne-am temut de nestiinta iar timpul si implicit trecerea lui a insemnat si va insemna intodeauna pentru noi o poarta catre necunocutul in sine care ne-a infricosat atata timp. Zambesc pentru ca mi se pare ciudat ca trecerea timpului sa fie reprezentata de ceva ata de banal precum nisipul din clepsidra, ca ceva atat de complex sa-si gaseasca reprezentarea in ceva atat de simplu precum firele de praf ce se scurg secunda cu secunda...ma gandesc ca asa putem privi trecerea timpului fara sa ne mai fie de frica de el doar intorcand clepsidra...
Amintiri... offff... vesnicele amintiri... dar sti ce-mi amintesc eu? Cand intr-o marti am citit la romana o compunere... pe atunci abia daca ne stiam... de fapt imi amintesc cand stateam pe canapea si scriam eseul si mi-a venit in minte o sinagma frumoasa si mi-am dat seama ca ma defineste si am inserat-o in compunere fara sa-mi dau seama ca macar cineva va retine...
Ai risca sa uiti de timp? bineinteles.. atunci as risca si eu totul ca sa te ajut sa" intorci clepsidra"...
Cand eram mica am inceput sa scriu o carte. Era despre un soricel si o pisica si, desi, nu-mi amintesc exact continutul stiu sigur ca scriam cu litere de "18" colorate (fiecare pagina alta culoare:) si foloseam o multime de linii de dialog pentruca atunci cel mai mult la o carte imi placea dialogul (cred ca oricine la varsta mea ar fi avut aceasi parere:). Cineva mi-a spus atunci ca ideea mea nu era originala, ca Tom si Jerry erau de mult celebrii. Cred ca nici macar nu invatasem inca ce inseamna "original" dar, intuind am raspuns increzatoare ca ceea ce voi scrie eu nu va semana deloc cu peripetiile animate ale celor doua personaje deoarece ale mele vor fi "altfel". Altfel... imi amintesc ca exact cuvantul asta l-am folosit atunci dar nu mai stiu exact cum aveam de gand sa le fac diferite dar imi amintesc ca soaricele si pisica mea aveau sa se iubeasca si sa fie prieteni pana cand devin adulti (am uitat sa precizes ca romanul incepea cu nasterea si se sfarsea la putin timp dupa nunta lor) iar apoi sa se casatoreasca si sa-si indemne sotiile sa traiasca in pace si armonie.
Stiu, suna copilaresc si poate absurd dar cred ca de atunci si dorinta mea de schimbare. "Toate schimbarile sunt bune" spunea cineva iar cand am auzit pentru prima oara acest lucru nu am indraznit sa cred. As putea parea ipocrita daca va spun ca am urat intodeauna schimbarile sau ca m-am temut de ele dar am incercat mereu sa le infaptuiesc. Din dorinta de schimbare am realizat, cand abia invatasem sa scriu, primele capitole ale unui roman "diferit" iar acum poate tot din aceeasi dorinta incerc sa-i fac pe oameni sa creada "altceva". Daca as avea doua minute la dispozitie sa-ti arat ca 1+1 fac 3 ti-as demonstra intr-unul singur... as putea sa-ti arat cum merg in fiecare zi pe Everest sau cum devin in cel mai scurt timp alta persoana...
Ca tot vorbeam de schimbari... intradevar, le-am urat dar in timp ce scriu asta ( nu o sa ma credeti dar acum sunt in trolebuz :) imi dau seama cata dreptate avea cel care m-a atentionat: nu toate schimbarile sunt placute dar toate sunt bune, daca nu sunt de la inceput au macar o urmare minunata. O sa continui sa schimb idei... dar asta nu ma face sa nu mai urasc schimbarile...

pentru prieteni...

Ai trait vreodata un moment in care sa vrei sa opresti timpul in loc pentru a-l pastra pe vecie in aceeasi stare? Sau sa-l savurezi la nesfarsit de parca ai apasa rewind pe melodia ta preferata? Si ca tot vorbim de melodii te-ai aseza aici langa mine, fara sa ma intrebi nimic, uitand de restul lumii doar ca sa traiesti clipa cu o intensitate maxima, doar stand pur si simplu fara sa faci nimic... doar traind?
M-am surprins odata privind pur si simplu la prietenii mei. Ne-am hotarat sa facem un picnic, ti-am zis? Ai sa razi dar imi amintesc chiar si cu ce eram imbracata in momenul respectiv si daca as fi numarat atunci ti-as fi spus acum si cate fire de iarba erau... fiecare secunda merita traita dar unele clipe merita retraite pentru todeauna. Asta si fac, retraiesc: parca simt iarba si vantul si stiu ca o sa ma inverzesc de la ea dar nu o sa ma ridic, am uitat ca iarba murdreste, ca vantul raceste... am uitat de lume si am zambit.
Iubesc desi nu am fost indragostita niciodata! As putea sa-ti vorbesc despre dragoste, despre prietenie ore intregi fara sa ma opresc dar nu as spune niciodata ce e cu adevarat esential... Iubesc cerul si marea si visele si lumea din jur si imi iubesc prietenii!! Le ador calitatile si cred ca incep sa le iubesc si defectele. Iubesc chiar si filmele mute desi nu am vazut decat unul, iubesc tot ce reprezita ei chiar daca asta ar insemna sa iubesc acum ce am urat mereu...
Ai iubit vreodata pe cineva atat de mult incat sa crezi ca nu-l meriti? dar ai incercat sa simti asta in fiecare zi, in fiecare secunda, cu fiecare miscare pe care o faci? Incearca...