Wagner....

M-am gandit sa scriu un post pe care sa-l dedic tuturor persoanelor sincere, iubitoare, care stiu sa-si faca sperante si care viseaza ziua mai mult decat noaptea, care fregveneaza locuri se simbolizeaza ceva , care se bucura de fiecare clipa petrecuta, care urasc dar iubesc mai mult, care au mai multi prieteni decat dusmani, care adora viata simpla sau complicata fara sa intrebe nimic...
M-am gandit apoi, rememorand intreaga zi ca atunci nu va avea niciun destinatar, ca din pacate nimeni nu va intruni toate calitatile de mai sus.
Mi-am amintit cat sunt de optimista si m-am decis sa anulez cuvintele negative de mai sus. Voi continua sa cred ca sunt intradevar persoane care merita... printre ele se numara si pasagerul din dreapta mea(din nou scriu in trolebuz)care zambeste tragand din cand in cand cu ochiul la ce am scris pana acum.
Mi-am amintit si voi scrie aceste cuvinte petru toti cei carora le place sa priveasca trenurile cand vin dar le urasc cand pleaca, pentru cei care iubesc martipanul si papusile de portelan, pentru cei care se amuza la glumele cu trestii, pentru cei care nu vor sa piarda, pentru cei cu care ma contrazic, desi ne iubim, pentru cei care ma asculta sincer, pentru cei care nu uita ce spun si in final, fara sa par laudaroasa pentru cei care scriu in trolebuz sub privirile curioase ale celor din jur.
Am uitat : nu in ultimul rand pentru cei care stiu aceste randuri fara sa le fii citit macar, care le stiu pur si simplu.
aishiteru

Adio copilarie...(2)

Acum cateva saptamani a murit o vecina de-a mea. Statea chiar langa mine din-nainte sa ma nasc. Era batrana si abia daca mai vedea dar cand urcam scarile deschidea usa si ma intreba daca sunt Mirela.... Mirela e mama mea, pentru ea cred ca zgomotul pasilor nostrii era acelasi si poate de aceea nu ma suparam niciodata cand ma incurca cu ea. Nu am plans dar pot sa spun ca am suferit intr-un fel.... mai ales acum cand imi amintesc ca, mica fiind, ma uitam cu ea la desene, ii explicam de fiecare data actiunea desi poate nu o interesa dar ochii ei ma ascultau cu atata emotie stralucind de fiecare data cand ma vedea crescand.
La doua zile de la moartea ei, o alta vecina, aflata in vizita a spus referindu-se, bineinteles, la aceasta intamplare: "Simt ca odata cu asta imi moare copilaria." Tin sa precizez ca aceasta vecina are peste 50 de ani si am impartit aceiasi scara de mult timp... Au trecut mai bine de 50 de ani si ea inca se simte copil iar eu o sa o admir intodeauna pentru asta... o sa pastrez in minte aceste cuvinte. Adio copilarie? mai bine te pastrez... pentru vecie!
sa nu spun niciodata adio? Dar nu spun... o sa-mi retrag cuvintele pentru todeauna si o sa raman mereu un copil nu doar in suflet ci in caracter... o sa ma joc cu cuvinte cum o faceam inainte cu jucariile... ele vor fi jucariile mele si eu voi proprietara lor... dar la fel cum faceam cand eram mica o sa ti le imprumut si tie si o sa te invat cum se joaca cu ele... asa vom copilari impreuna!

Adio copilarie.... (1)

Azi am rememorat etape intregi din viata mea si am pus accentul pe o segventa aparte care m-a marcat deosebit de mult. Poate o sa ti se para imatura sau neinteresanta dar la momentul respectiv eram copil si faceam nenumarate compunerii despre aceasta.
Stau la bloc si desi iubesc animalele nu am avut niciodata un caine tocmai din aceasta cauza... dar i-am iubit pe cei fara stapan neconditionat pentru ca si acum mi se umple inima de emotie cand vad un catelusi urmarindu-ma sau latrand dupa ceva de mancare. Despre asta e si povestea mea... poveste care mi-a influentat copilaria intr-un mod pozitiv. Pentru un timp scara noastra a gazduit o catelusa de care m-am atasat imediat. Imi amintesc ca initial statea la chioscul de ziare si o latra pe sora mea de fiecare data cand cumpara cate ceva din cauza, probabil unui fes mai ciudat. A trecut iarna iar catelusa s-a instalat la unul dintre etaje. Era grasuta si mereu caraghioasa pentru ca de fiecare data cand imi iesa in cale dadea dintr-o coada taiata facandu-mi sa-mi amintesc de circ, ea asemanandu-se foarte bine cu o foca din desenele animate care se joaca cu mingiute sau canta la trompeta. Am iubit acel catel desi nu avea nimic spoecial ... dar urca intodeauna inaintea mea si gafaia cand se grabea, cobora in spatele meu sa ma conduca la iesire si imi zgaria in fiecare seara usa, acesta fiind felul ei de a cere de mancare.
M-a recompensat cu dragoste si chiar si acum ma intristez ca intr-o zi nu mai era la locul ei.... si nu a mai fost niciodata acolo, si de atunci nu m-a mai asteptat nimeni sa cobor, si nu a mai alergat nimeni pe scari gafaind sa ma intreaca, si nu am mai avut pe cine sa las inaintea mea desi eram mai rapida, doar ca sa se simta invingatoare.... Stiu, e copilaresc dar privind zgarieturile ramase de atunci pe usa si rememorand fiecare intamplare cu ea imi dau seama ca am gresit mai devreme can am scris "eram copil " pentru ca in sufletul meu am ramas inca un copil si imi doresc ca asa sa fie si de aici inainte....

Azi am pierdut un prieten....

"Azi am pierdut un prieten" nu stiu de ce dar in ultimul timp am citit sau auzit sintagma asta peste tot. Am vazut-o atat de des incat am inceput sa ma intristez, sa ma ingrijorez si chiar sa urasc sintagma aceasta! E trist ca oamenii incep sa-si piarda prietenii, e ingrijorator sa nu mai ai prieteni.... Ai pierdut un prieten? Cum poti sa pierzi pur si simplu un prieten? Nu. Poti sa pierzi un creion, o carte, autobuzul dar in niciun caz un prieten! Cum sa spui atat de simplu "am pierdut un prieten" si sa mai adaugi si un "azi"? Dar ei se pierd intr-o singura zi? suna de parca ai bate din palme si ar disparea sau s-ar rataci intr-o clipa de neatentie! Am concluzionat. Nu poti pierde pur si simplu un prieten, nu azi, ei se pierd in timp... parcurgi un intreg drum pana sa-i pierzi si poate chiar si atunci ii regasesti.
Totusi, daca as fi cel care a scris sintagma de mai sus as face urmatorul plan:
Azi: 1. O sa-mi fac un prieten (si nu orice fel de prieten ci unul foarte bun)
2. O sa caut toti prietenii pe care i-am pierdut pana acum si cand o sa-i gasesc o sa-i pun bine sa nu se mai intample altadata
3. O sa incetez sa mai sintagme care nu imi apartin
dar bne ca nu sunt.....:)
Ma intreb ce s-ar intampla maine daca as decide azi sa nu mai fiu ce am fost ieri. Daca pur si simplu in acest moment m-as hotari sa fiu alta persoana decat sunt acum sau decat am fost vreodata. Exact ca in filmele americcane cand eroina/eroul decide sa se schimbe radical cat ai pocni din degete fara cel mai mic efort. Am 16 ani si chiar mai mult si recunosc, nu cu rusine, ci cu simplitate ca inca nu stiu cine sunt cu adevarat. M-as putea descrie in 3 cuvinte, in 10, intr-o pagina, in doua dar mi-ar lua o viata intreaga sa spun totul despre mine. Sunt o persoana complexa ... dar nu toti suntem? Produsul schimbarilor care ne vaneaza din umbra, produsul unei intamplari ... as fi zis al destinului dar nici macar nu stiu daca cred cu adevarat in el. M-am saturat de sintagma "cred ca omul isi face singur destinul"(pai daca si-l face singur nu se mai numeste destin ci vointa- parere personala) si m-am obijnuit sa spun ca exista destin dupa ce ni-l cream (destinul e ce a fost si ce va veni nu se stie inca) ....
Atat despre mine pentru ca oricum nu as spune tot ce este nevoie:))
M-am oprit la un stand cu carti si am rasfoit una din asa-numitele "carti in dar" frumos colorate si copertate. Nu stiu cum dar s-a deschis la o pagina cu un peisaj unde era scris cu litere de-o schioapa parca albastre "Esti ceea ce crezi" . M-a pus pe ganduri. Sunt ceea ce cred, in regula dar eu ce cred?
Care sunt acele principii pe care nu le voi incalca pentru nimic in lume? Am destule, as zice dar cum se face ca acum, cand vreau doar sa alcatuiesc o lista nu imi vine nici unul in minte? Si chiar de curand mi s-a spus ca trebuie sa ma trezesc din lumea asta a mea in care totul e bine. Nu ma intelege gresit, stiu ca realitatea nu e chiar buna, ca poate fii chiar groaznica uneori dar am invatat sa nu cred in noroc sau ghinion, pentru ca stiu ca fiecare nenorocire aduce ceva bun, sa cred ca maine va fi soare, sa vad ceva frumos in orice situatie.
Am scris "sa cred"? Ei bine daca ne luam dupa citat asta sunt, ceea ce cred. Ma voi multumi cu acest raspuns , voi cauta cat mai multe lucruri in care sa cred pentru a deveni ceea ce voi fi. O sa te dezamagesc, "acel cineva" spunandu-ti ca eu nu vreau sa ma trezesc. Pentru ca daca m-as trezi nu as mai crede si, implicit nu as mai fi eu. Cred in iubire si vreau sa fiu iubita, cred in frumos si il voi gasi in fiecare secunda, cred in vis si daca e nevoie voi visa mereu si in ultimul rand cred in mine! Lasa-ma sa cred in toate acestea doar ca sa stiu ca ma regasesc undeva.... poate persoanele ca mine nu au nevoie de ceas desteptator... pentru ca vor refuza chiar si atunci sa se trezeasca....