Chiar m-am imaginat ieri cum as fi la 80 de ani si am plans gandindu-ma ca atunci ziua mea nu s-ar mai deosebi de ziua bunei mele prietene , ca voi parcurge acelasi drum si-mi voi aminti mereu ce am fost sau voi regreta unele neajunsuri in viata . M-a intristat ca suntem limitati in timp, ca nu putem trai vesnic sau ca totul e trecator, dar cel mai trist este ca acest gand ne urmareste mereu alaturi de amintiri dureroase sau frumoase; ca ele, amintirile vor ramane acolo, vizibile, incrustate in riduri sau in zambete facandu-ne sa retraim un suras, o emotie, o lovitura, un sarut, o strangere in brate de parca ar fi fost ieri.
Intr-adevar cel mai dureros este sa sti ca timpul e ireversibil, ca azi, nu vei mai trai ce ai facut ieri dar iti vei aminti mereu ca o amprenta intiparita pe chipul tau.
Zambesc pentru ca vreau sa ma imaginez la 80 de ani nu cu tristete ci cu o bucurie copilareasca... o sa-mi fac o obijnuinta din a trai prin visuri , prin sperante si mai ales prin iubire... o sa-i intorc atunci spatele timpului.
...pentru ca apartii celei de-a doua categorii.