Parte din mine

Ai avut vreodata senzatia ca te regasesti intr-o alta persoana? Eu da. In acea persoana pe care daca o privesc ma vad pe mine, cu defectele si calitatile mele; apoi, dupa un indelung timp de privit imi dau seama ca nu sunt eu… dar parca o cunosc de-o viata! Ii stiu gesturile, reactiile si visurile, dar n-am mai vazut-o niciodata; si totusi o stiu, o conosc dinainte s-o vad prima oara, ca si cum as fi observat-o zile la rand, ca si cum as fi gasit-o in imaginile din mintea mea si as fi transpus-o in realitate… dar nu! mintea mea nu o recunoaste, ci inima! Inima mea care pulseaza in aceasi maniera cu a ei; care o stie de mult, mult mai decat ochii…
E ca o carte pe care o am de mult si pe care am citit-o de atatea ori, incat s-au indoit colturile, s-a sters cerneala si s-au ingalbenit filele…
Cred ca o cunosc dintr-o viata anterioara in care a fost cineva cunoscut, cineva drag mie, poate chiar sora mea…
Cu siguranta si inima ei ma cunoaste; ma stie ca pe propia ei artera, doar ca, cu ceva timp in urma ne cunosteam cu adevarat.

*textele marcate cu eticheta "trecut" sunt texte mai vechi

Totul sau nimic

Totul e relativ. Unii se multumesc cu putin iar pentru ei totul inseamna doar ce au fara sa-si mai doreasca altceva, pe de alta parte, majoritatea e mai mereu nemultumita si totul de azi difera cu mult de cel de maine si cu si mai mult de cel de poimaine.
Pe cand nimicul... De fapt nimeni nu stie exact ce este el pentru ca nimeni nu s-a obosit sa intrebe. Stim doar ca cel mai rau nu e sa suferi sau sa te doara e sa nu simti nimic. Nimicul plictseste iar noi fugim de plictiseala.
Asa ca totul sau nimic? Acum un timp as fi fost sigura cand fara sa clipesc macar as fi ales totul. Dar azi, azi am ales nimicul si voi sarbatori alegerea cu el. O sa par egoista fiindca lui n-o sa-i dau nimic de baut de teama sa nu se ameteasca si sa-mi spuna doar adevaruri, pe cand eu voi gusta putin din trecut, imbatandu-ma usor cu melancolie.
Poate nimicul ma va considera nepoliticoasa si poate chiar ma va uri pentru cateva secunde dar in final asta nu va insemna nimic pentru ca si el mai uita cateodata.
Ametita de trecut o sa ma confesez lui ca intodeauna am cautat sa-l explic dar mai ales sa-l evit si ca intalnirea din seara asta nu e tocmai o intamplare .
Azi nimic de maine totul....

de la adina...

Chiestionarul lui Proust
1. Principala mea trăsătură
mi s-a spus ca este creativitatea
2. Calitatea pe care doresc să o întâlnesc la un bărbat
Talentul, ingeniozitatea, curajul, (stiu ca sunt mai multe si inca as mai fi scris:)
3. Calitatea pe care o prefer la o femeie
ambitia
4. Ce preţuiesc mai mult la prietenii mei
faptul ca ii am, ca imi trimit mesaje minunate doar pentru ca se gandesc la mine fara sa fie ceva special dar devenind intre timp
5. Principalul meu defect
naivitatea
6. Îndeletnicirea mea preferată
scrisul
7. Fericirea pe care mi-o visez
Noi doi, eu publicand carti incepand cu cele scrise in adolescenta,el iubindu-ma mai mult decat il iubesc eu, facand picnicuri romantice traind intr-o casa din paerioada interbelica impreuna cu cele doua fetite ale noastre, poate si un baiat, purtand haine create de sora mea special pentru mine, visand in timp ce privim cerul ramanand vesnic tineri…
8. Care ar fi pentru mine cea mai mare nenorocire
Sa nu pot vedea
9. Locul unde aş vrea să trăiesc
Bucurestiul interbelic sau chiar si cel de acum
10. Culoarea mea preferata
Albastru si poate rosu
11. Floarea care-mi place
Trandafirul si floricica aceea mica alba, pe care o culegeam cand eram mica
12. Pasărea mea preferată
Toate
13. Prozatorii mei preferaţi
Oscar Wilde, Paulo Coelho, Ana Blandiana, Stephen King, Mircea Eliade,
14. Poeţii mei preferaţi
Ana Blandiana
15. Eroii mei preferaţi din literatură
Arne-Mostenirea lui Arne
16. Eroinele mele preferate din literatură
Alice- Alice in tara minunilor, Holly- Mic dejun la Tiffany, Veronika- Veronicka se hotaraste sa moara,
17. Compozitorii mei preferaţi
nu stiu
18. Pictorii mei preferaţi
Dali, Hieronymus Bosch, Anca :)
19. Eroii mei preferaţi din viaţa reală
Parintii, sora si cativa prieteni
20. Ce urăsc cel mai mult
Sa nu am timp, sa nu fiu apreciata
21. Calitatea pe care aş vrea s-o am din naştere
Talentul la desen
22. Cum aş vrea să mor
nu as vrea
23. Greşelile ce-mi inspiră cea mai mare indulgenţă
Cele facute din dragoste
24. Deviza mea
Trebuie sa aleg… voi scrie cand voi fi sigura

uneori nu e nevoie de cuvinte...

Uneori nu e nevoie de cuvinte am auzit spunandu-se desi mereu am stiut asta. Mereu am crezut ca un gest, o reactie, o sarutare inseamna mai mult decat toate cuvintele dar am fost atat de indragostita de ele incat nu am vrut sa le las pierdute undeva.

Chiar mi-a trecut prin minte in parc, in timp ce conversam despre "mari iubiri" ca prima iubire nu se uita cu totul dar se pierde intr-un loc indepartat, vesnic parasit de ganduri... Dar ce se intampla cand te indragostesti chiar de viata? Ce se intampla cand ai ajuns sa o iubesti prea mult incat sa fii decent si prea putin incat sa pari narcisist? Iubirea e o arta rara. O creionezi in moduri diferite, o schitezi, o pictezi direct sau uneori apuci doar sa combini culorile pe paleta fara sa astepti sa vezi rezultatul. Si viata? Viata inseamna cuvinte, cuvintele arta si arta iubire... Invata sa iubesti viata si vei ajunge sa iubesti iubire. E complicat, stiu. Inceputul e frumos tocmai pentru ca e complicat am ajuns si eu sa cred asta. Iar partea buna e ca intodeauna exista inceputuri.

Incepi cu o privire, un suras, o prindere de mana, un creion dar continui cu cuvinte.

Intradevar, uneori nu e nevoie de cuvinte pentru ca uneori nu e nevoie de nimic...