Vârstă

"Nu pot iesi cu el, e prea mic! " "Uite-o pe tipa aia, iubitul ei i-ar putea fi tata!" sunt fraze pe care, de la un timp le aud tot mai des la televizor, la prieteni, in reviste si nu mica mi-a fost mirarea cand azi, la o discutie simpla la cafea am afirmat chiar eu acest lucru. Asta ma face sa ma intreb: este varsta un impediment atat de mare in zilele nostre? Sta oare ea in calea marilor iubiri, prieteniilor de-o viata sau relatiilor de colegialitate?
Traditionalisti sau moderni, conservatori sau prea liberi, cu totii avem principile noastre pe care nu le incalcam niciodata. Este varsta unul dintre acestea? Am evoluat, asta e clar, chiar daca mai exista exemplare umane ce ne deovedesc contrariul iar aceasta evolutie a adus cu ea atatea modificari incat fiecare dintre noi incearca sa se adapteze. Totusi varsta a ramas inca un subiect delicat pe care putini il deschid. Stim din copilarie ca nu e frumos sa intrebi ce varsta are o domnisoara si ne purtam cavalereste sau din contra, e tanara, frumoasa si ii vorbim ca de la egal la egal ca doar suntem de-o seama... Dar ce faci cand afli ca "de-o seama" inseamna azi, cu toata chirurgia plastica 54 de ani si ca de la egal la egal nu suna atat de bine cand va despart 360 de luni? Pe batrani parca nu-i mai apreciam si asta numai din cauza locurilor din tranvai.
Dar varsta e ceva relativ. Poati arata de 30 si sa ai 16, te poti juca precum un copil, bunic fiind. In ziua de azi varsta nu mai inseaman numic.. atunci de ce conteaza atat de mult?
Sunt o persoana rezonabila, stiu ca varsta nu mai inseamna mare lucru in comparatie cu o personalitate puternica. Sa ies cu cineva cu 10 ani mai mare? Niciodata! dar desigur am doar 17 ani...

...pentru ca m-ai invatat ca ploaia e minunata

Ce ai spune daca ti-as propune sa stam pur si simplu, fara sa ne gandim la nimic, sa uitam ce am fost, ce suntem si sa nu ne mai facem probleme intrebandu-ne ce vom fi? Sunt sigura ca ai accepta pentru ca asta am visat mereu in zilele innorate de august, cand nu ploua dar picura, in noptile senine de decembrie cand, in locul ninsorii ne jucam cu amintiri si cum ai adauga tu, cu vise sau in diminetile de aprilie cand incercam sa iubim fiecare nor, fiecare raza de soare... Intradevar. Am visat asta. Mi-am dorit. Ne-am dorit impreuna dar azi am sa recunosc, intr-o zi speciala ca te-am tradat pentru ca oricat de boem ar parea eu nu vreau sa uit... Prefer sa-mi amintesc pur si simplu, spontan decat sa uit voluntar. Iti amintesti cand frigul ne facea sa visam impreuna, in statie la mare? Cand te-am vazut plangand si nu am putut sa te las pana nu te-am vazut in tranvaiul pe care-l urasc asa de mult fiindca ne desparte intodeauna? Sunt doar intrebari retorice, desigur, fiindca stiu ca sti...
Valorile, obiceiurile, amintirile, visele noastre prostesti imi formeaza viata iar eu, ti-am mai spus, imi iubesc viata. Sti la ce m-am gandit mai demult? Ca daca in momentul acesta m-as trezi si mi-as da seama ca tot cea am trait pana acum e un vis iar eu sunt un inger mi-ar parea rau...
Atunci hai sa nu ne para rau! Sa nu uitam nici impreuna, nici separat, nici macar pentru un moment! Sa ne amintim mereu ca pastram in suflet o viata... pentru tine, pentru noi, pentru ploaie...