mare, oraşul meu şi oamenii pe care-i iubesc

A.P. Mi-am promis că nu voi scrie decât după ce mă stiu intrată la facultate. Surprinzător m-am ţinut de cuvânt. Am avut atâtea idei în tot acest timp că mi-e teamă să nu le fi uitat pe toate şi după zile întregi în care ardeam de nărăbdare să scriu, dar existau difeite impedimente, astăzi să nu-mi mai trecă nimic frumos prin minte. Voi încerca...


Dacă anul ar fi început vara trecută şi s-ar fi terminat astăzi aş spune că a fost cel mai greu an din viaţa mea. Cel mai trist. Paradoxal şi cel mai fericit.

Niciodată nu am iubit mai mult. Nu am plâns mai mult, nu am regretat, nu am aşteptat. Dar niciodată nu am zîmbit mai sincer.

Am descoperit sentimente confuze, pe care nu le-am mai întâlnit până atunci. Am renunţat. Am promis că mă schimb. Am încercat atât de mult şi din această cauză am făcut lucruri pe care nu trebuia să le fac.

Mi-am pus atâtea dorinţe... Am uitat multe, dar mi s-au îndeplinit câteva. Importante.

Nu am plâns când am aflat că am intrat la facultate. Deşi cred că a fost cea mai arzătoare dorinţă de până atunci nu am simţit nevoia să vărs nici măcar o lacrimă. Am plâns, însă de ziua mea, când mi-am dat seama că am lângă mine oamenii care m-au iubit şi mă iubesc necondiţionat. Indiferent de cât de egoistă am fost, indiferent de toate lucrurile prin care am trecut şi indiferent de momentele în care le-am rănit şi mă rănesc.

Au fost zile în care am întrebat revoltată de ce oamenii nu ne iubesc, de ce nu o spun atunci când avem nevoie de asta, de ce se lasă aşteptaţi şi de ce o fac când ştiu că doare atât de tare. Nu am aflat un răspuns, dar am învâţat, poate prea târziu, că nu-mi trebuie un răspuns. Am renunţat atunci. Nu la tot şi nu pentru totdeauna. Am păstrat fiecare amintire pe care am iubit-o şi am încercat să mă detaşez. Am crescut cu fiecare greşeală pe care am făcut-o.

Nu am încetat să iubesc marea, oraşul meu şi oamenii, dar am renunţat să-i mai judec. Mulţi se află pe dunga aceea unde marea pare să se unească cu cerul. Puţin au ales. Le e teamă pentru că într-o zi au crezut că au pierdut totul. Pentru ei, pentru mine, pentru mare, oraşul meu şi toţi oamenii pe care îi iubesc am reînceput să scriu.