...depresie

Singura depresie din viaţa mea s-a terminat într-o sâmbătă seara în timp ce ascultam o melodie. Nu-mi amintesc exact titlul sau versurile dar aş putea să ţi-o fredonez încet, la ureche, chiar dacă nu m-am pricept nicioadată. Atunci am ştiut că nu se mai poate întâmpla nimic rău, că orice, oricât, oricum va fi mai bine. Mult mai bine. Am zâmbit cum n-o mai făcusem niciodată şi nu mi-a păsat de ora, de data şi implicit de timp, nu mi-a păsat de nimic fiindcă ştiam că se terminase. O ştiam cu fiecarte fâşie din sufletul meu, cu fiecare arteră, cu fiecare părticică din mintea mea. O simţeam. Ca atunci cand ţi se întâmplă pur şi simplu fără să şti de ce şi in fond fără măcar să-ţi pese. Să conteze doar ce a fost.
O schimbare... am oftat. O schimbare placută care m-a făcut să redevin eu deşi nu sunt încă sigură ce înseamnă asta.
Singura depresie din viaţa mea s-a terminat într-o sâmbătă seara ... ce amuzant sună acum. Parca ar fi trecut prea mult timp care mă face să-mi amintesc aşa de greu. Poate nici nu mai merită să-mi amintesc... ca atunci când uiţi minciunile doar că de această dată era adevarat.