Leapşa şi primele mele "beţii"

De curând (a se citi „acum ceva timp”) am primit leapşa de la Corina să scriu care au fost primele mele beţii. Ea îţi începe povestea aşa: „Citind recenzia unei cărţi numite sugestiv Prima beţie, m-am gândit la "prima mea beţie". Nu la una propriu-zisă, ci mai degrabă (aşa cum menţionează şi Constantin Acosmei în articol) la momentul desprinderii de copilărie.”
După cum se aştepta şi Corina nu am să vorbesc despre prima beţie propriu-zisă, ci despre câteva prime beţii metaforice, care să reprezinte, mai mult sau mai puţin, etape de maturizare să le spunem uşor forţate.

Când am citit ideea ei mi-a venit inevitabil în minte un pasaj din „Viaţa ca o pradă” pe care l-am avut de comentat în clasa a noua, o perioadă destul de plină de „beţii” pentru mine. Nu am furat nicio pâine, nu am întâlnit pe nimeni misterios care să-mi deschidă ochii, nu am fugit niciodată de acasă încercând să-mi schimb destinul sau alte lucruri nebuneşti care să mă îndepărteze brusc de copilărie.

Am copilărit mult. M-am jucat de câte ori am avut ocazia şi m-am visat în atât de multe feluri pe care nici dacă vreau nu mi le mai aduc aminte. Paradoxal, am păstrat cu mine un strop de maturitate care m-a protejat de efectele unor „treziri la realitate” prea bruşte. Probabil de aceea am avut doar câteva „beţii” serioase.

Despre ultima şi cea mai importantă aşa-zisă beţie nu voi mai scrie pentru că sunt sigură că deja i-am alocat prea multe - niciodată de ajuns- cuvinte.

Prima, însă s-a întâmplat pe la vârsta de 6 ani când mi-am dat seama că voi muri şi că lumea poate să continue şi fără mine. Toate astea au pornit de la antena parabolică a vecinilor mei despre care îmi imaginam că e un OZN gata să atace întreaga planetă. Ştiu că de la asta până la întreaga tragedie a morţii e o cale destul de lungă, dar probabil puţin egoistă, numai ideea că totul se va termina pentru mine odată şi pentru ceilalţi nu m-a îngrozit o noapte întreagă.

Surprinzător, tot legat de asta s-a petrecut o „beţie” care avea să dureze cam doi ani începând cu „Poveste fără sfărşit” citită într-a şasea şi culminând cu o poveste-pildă din care am dedus eu cel mai frumos compliment. De la asta am pornit şi o nouă modă prin clasă care abunda de întrebări de genul „ce e nimicul?” sau „cum e când nu simţi nimic?”. Şi cum fiecare are o prioadă în care se întreabă tot felul de lucruri spirituale, eu am pierdut timpul încercând să înţeleg ce e în mintea ateilor şi imaginându-mi cum ar fi să nu mai existe nimic după moarte şi din nou ce simţi când nu simţi nimic. Povestea care m-a făcut să nu-mi mai pun atâtea întrebări existenţiale legate de moarte şi care să-mi justifice teama de ea suna cam aşa: „Viaţa e ca un câmp cu o mulţime de ciori. Dacă treci singur printre ciori nu îţi va fi frică, însă dacă ai un fir de grâu în mână întodeauna te vei teme că păsările ţi-l pot mânca.”

Am scris despre primele „beţii” care mi-au venit în minte. Celelalte s-au petrecut un pic mai târziu, cu sau fără legături între ele. Au mai fost câteva la care am făcut sau voi face aluzii în ceea ce scriu pe blog. Sau altele despre care nu-mi place să vorbesc decât simbolic. Şi probabil alte câteva care vor urma pentru că mereu am crezut că nu ne desprindem niciodată cu totul de copilărie.

Leapşa merge la irinuc pentru că scrie din ce în ce mai rar, la ruxi pentru că am descoperit-o de curând şi îmi place cum scrie, la neprinţesă ca să găsească ea ceva frumos de spus (şi) despre asta şi la natty cu toate că nu a mai scris de foarte mult timp, dar poate îi dă inspiraţie.

9 comments:

Cam ambiguu, micuţă Euripide. Voiam mai muuuult!
Mi-a plăcut. Mai ales partea cu viaţa şi ciorile.
>:D<

 

Corina: Mă gândeam că aşa vei spune, draga mea. Şi mie mi-a plăcut povestea cu ciorile.

Michellinne: Nici nu vrei să ştii cât îmi ia să fac curat la cărţi. :)

 

buna!in seara asta am descoperit din intamplare blogul tau. Mi-a placut foarte mult si ti-am citit toate postarile. Scrii foarte frumos, se vede ca ai un talent innascut!Sunt sigura ca vei publica nu una, ci zeci de carti care vor fi citite de milioane de oameni...felicitari pentru blog si mult succes!

 

Mădă- Sara: Comentariul tău m-a făcut să zâmbesc. Mulţumesc că mă citeşti şi că tu crezi în mine. Te pup.

 

Lasă, Giculino, că nu prea citeşte Moni-geambala, n-ai văzut că se cară cu cărţile mele prin metrou de câteva săptămâni? :)) Ea le are acolo, să le aibă. :))

 

http://de-dupa-cortina.blogspot.com/2010/05/diana-si-panza-ei-de-paianjen.html

:*

 

Buna Ziua!
Eu sunt Vlad, unul dintre membri Radio Whisper - un radio antimanele dedicat bloggerilor şi nu numai.
Am găsit întâmplător blogul tău, am citit câteva articole şi nu am vrut să ies înainte să te felicit – mi-a plăcut mult ce am găsit aici. Am fost atras de subiectele interesante si de originalitatea articolelor. Felicitari ! Noi promovăm la radio diferite articole ale bloggerilor, iar azi am promovat un articol de-al tău; am specificat sursa articolului şi am deschis şi un subiect pe baza acestuia. Dacă doresti, poţi să ne recomanzi orice articol, iar noi îl vom promova.
Ne-ar face plăcere să ştim că ai dori să ne susţii în acest proiect de radio şi să accepţi o eventuală colaborare.
M-am gândit aşadar să vin cu o propunere:
Pe Radio Whisper se difuzează toate genurile de muzică, exceptând manele şi piese necenzurate. Avem şi câteva emisiuni, ştiri etc. Ne-am propus să realizăm un proiect mare, iar pentru asta avem nevoie de susţinerea şi ajutorul tău şi al celorlalţi colegi bloggeri. Dorim să creăm o echipă cât mai complexă de oameni cu un talent aparte şi m-am gândit că poate ai vrea sa ni te alături şi să colaborăm (binenţeles, pe unul dintre domeniile care îţi place). Dorim de asemenea să îţi luăm un scurt interviu. Pentru noi sunt importante ideile şi modul de a gândi al bloggerilor şi al ascultatorilor noştri.
Îti multumesc pentru timpul acordat, iar acum îti propun sa adaugi linkul sau bannerul nostru pe blogul tău şi să ne dai add la id-ul asculta_whisper sau un e-mail, tot la asculta_whisper@yahoo.com, pentru a discuta mai multe.

www.radiowhisper.com
Multumesc,
Cu stimă Vlad!

 

frumos...mai ales partea cu ciorile!