Totul e relativ. Unii se multumesc cu putin iar pentru ei totul inseamna doar ce au fara sa-si mai doreasca altceva, pe de alta parte, majoritatea e mai mereu nemultumita si totul de azi difera cu mult de cel de maine si cu si mai mult de cel de poimaine.
Pe cand nimicul... De fapt nimeni nu stie exact ce este el pentru ca nimeni nu s-a obosit sa intrebe. Stim doar ca cel mai rau nu e sa suferi sau sa te doara e sa nu simti nimic. Nimicul plictseste iar noi fugim de plictiseala.
Asa ca totul sau nimic? Acum un timp as fi fost sigura cand fara sa clipesc macar as fi ales totul. Dar azi, azi am ales nimicul si voi sarbatori alegerea cu el. O sa par egoista fiindca lui n-o sa-i dau nimic de baut de teama sa nu se ameteasca si sa-mi spuna doar adevaruri, pe cand eu voi gusta putin din trecut, imbatandu-ma usor cu melancolie.
Poate nimicul ma va considera nepoliticoasa si poate chiar ma va uri pentru cateva secunde dar in final asta nu va insemna nimic pentru ca si el mai uita cateodata.
Ametita de trecut o sa ma confesez lui ca intodeauna am cautat sa-l explic dar mai ales sa-l evit si ca intalnirea din seara asta nu e tocmai o intamplare .
Azi nimic de maine totul....
de la adina...
Scris de
lara
comments (1)
Chiestionarul lui Proust
1. Principala mea trăsătură
mi s-a spus ca este creativitatea
2. Calitatea pe care doresc să o întâlnesc la un bărbat
Talentul, ingeniozitatea, curajul, (stiu ca sunt mai multe si inca as mai fi scris:)
3. Calitatea pe care o prefer la o femeie
ambitia
4. Ce preţuiesc mai mult la prietenii mei
faptul ca ii am, ca imi trimit mesaje minunate doar pentru ca se gandesc la mine fara sa fie ceva special dar devenind intre timp
5. Principalul meu defect
naivitatea
6. Îndeletnicirea mea preferată
scrisul
7. Fericirea pe care mi-o visez
Noi doi, eu publicand carti incepand cu cele scrise in adolescenta,el iubindu-ma mai mult decat il iubesc eu, facand picnicuri romantice traind intr-o casa din paerioada interbelica impreuna cu cele doua fetite ale noastre, poate si un baiat, purtand haine create de sora mea special pentru mine, visand in timp ce privim cerul ramanand vesnic tineri…
8. Care ar fi pentru mine cea mai mare nenorocire
Sa nu pot vedea
9. Locul unde aş vrea să trăiesc
Bucurestiul interbelic sau chiar si cel de acum
10. Culoarea mea preferata
Albastru si poate rosu
11. Floarea care-mi place
Trandafirul si floricica aceea mica alba, pe care o culegeam cand eram mica
12. Pasărea mea preferată
Toate
13. Prozatorii mei preferaţi
Oscar Wilde, Paulo Coelho, Ana Blandiana, Stephen King, Mircea Eliade,
14. Poeţii mei preferaţi
Ana Blandiana
15. Eroii mei preferaţi din literatură
Arne-Mostenirea lui Arne
16. Eroinele mele preferate din literatură
Alice- Alice in tara minunilor, Holly- Mic dejun la Tiffany, Veronika- Veronicka se hotaraste sa moara,
17. Compozitorii mei preferaţi
nu stiu
18. Pictorii mei preferaţi
Dali, Hieronymus Bosch, Anca :)
19. Eroii mei preferaţi din viaţa reală
Parintii, sora si cativa prieteni
20. Ce urăsc cel mai mult
Sa nu am timp, sa nu fiu apreciata
21. Calitatea pe care aş vrea s-o am din naştere
Talentul la desen
22. Cum aş vrea să mor
nu as vrea
23. Greşelile ce-mi inspiră cea mai mare indulgenţă
Cele facute din dragoste
24. Deviza mea
Trebuie sa aleg… voi scrie cand voi fi sigura
1. Principala mea trăsătură
mi s-a spus ca este creativitatea
2. Calitatea pe care doresc să o întâlnesc la un bărbat
Talentul, ingeniozitatea, curajul, (stiu ca sunt mai multe si inca as mai fi scris:)
3. Calitatea pe care o prefer la o femeie
ambitia
4. Ce preţuiesc mai mult la prietenii mei
faptul ca ii am, ca imi trimit mesaje minunate doar pentru ca se gandesc la mine fara sa fie ceva special dar devenind intre timp
5. Principalul meu defect
naivitatea
6. Îndeletnicirea mea preferată
scrisul
7. Fericirea pe care mi-o visez
Noi doi, eu publicand carti incepand cu cele scrise in adolescenta,el iubindu-ma mai mult decat il iubesc eu, facand picnicuri romantice traind intr-o casa din paerioada interbelica impreuna cu cele doua fetite ale noastre, poate si un baiat, purtand haine create de sora mea special pentru mine, visand in timp ce privim cerul ramanand vesnic tineri…
8. Care ar fi pentru mine cea mai mare nenorocire
Sa nu pot vedea
9. Locul unde aş vrea să trăiesc
Bucurestiul interbelic sau chiar si cel de acum
10. Culoarea mea preferata
Albastru si poate rosu
11. Floarea care-mi place
Trandafirul si floricica aceea mica alba, pe care o culegeam cand eram mica
12. Pasărea mea preferată
Toate
13. Prozatorii mei preferaţi
Oscar Wilde, Paulo Coelho, Ana Blandiana, Stephen King, Mircea Eliade,
14. Poeţii mei preferaţi
Ana Blandiana
15. Eroii mei preferaţi din literatură
Arne-Mostenirea lui Arne
16. Eroinele mele preferate din literatură
Alice- Alice in tara minunilor, Holly- Mic dejun la Tiffany, Veronika- Veronicka se hotaraste sa moara,
17. Compozitorii mei preferaţi
nu stiu
18. Pictorii mei preferaţi
Dali, Hieronymus Bosch, Anca :)
19. Eroii mei preferaţi din viaţa reală
Parintii, sora si cativa prieteni
20. Ce urăsc cel mai mult
Sa nu am timp, sa nu fiu apreciata
21. Calitatea pe care aş vrea s-o am din naştere
Talentul la desen
22. Cum aş vrea să mor
nu as vrea
23. Greşelile ce-mi inspiră cea mai mare indulgenţă
Cele facute din dragoste
24. Deviza mea
Trebuie sa aleg… voi scrie cand voi fi sigura
uneori nu e nevoie de cuvinte...
Scris de
lara
comments (3)
Uneori nu e nevoie de cuvinte am auzit spunandu-se desi mereu am stiut asta. Mereu am crezut ca un gest, o reactie, o sarutare inseamna mai mult decat toate cuvintele dar am fost atat de indragostita de ele incat nu am vrut sa le las pierdute undeva.
Chiar mi-a trecut prin minte in parc, in timp ce conversam despre "mari iubiri" ca prima iubire nu se uita cu totul dar se pierde intr-un loc indepartat, vesnic parasit de ganduri... Dar ce se intampla cand te indragostesti chiar de viata? Ce se intampla cand ai ajuns sa o iubesti prea mult incat sa fii decent si prea putin incat sa pari narcisist? Iubirea e o arta rara. O creionezi in moduri diferite, o schitezi, o pictezi direct sau uneori apuci doar sa combini culorile pe paleta fara sa astepti sa vezi rezultatul. Si viata? Viata inseamna cuvinte, cuvintele arta si arta iubire... Invata sa iubesti viata si vei ajunge sa iubesti iubire. E complicat, stiu. Inceputul e frumos tocmai pentru ca e complicat am ajuns si eu sa cred asta. Iar partea buna e ca intodeauna exista inceputuri.
Incepi cu o privire, un suras, o prindere de mana, un creion dar continui cu cuvinte.
Intradevar, uneori nu e nevoie de cuvinte pentru ca uneori nu e nevoie de nimic...
Chiar mi-a trecut prin minte in parc, in timp ce conversam despre "mari iubiri" ca prima iubire nu se uita cu totul dar se pierde intr-un loc indepartat, vesnic parasit de ganduri... Dar ce se intampla cand te indragostesti chiar de viata? Ce se intampla cand ai ajuns sa o iubesti prea mult incat sa fii decent si prea putin incat sa pari narcisist? Iubirea e o arta rara. O creionezi in moduri diferite, o schitezi, o pictezi direct sau uneori apuci doar sa combini culorile pe paleta fara sa astepti sa vezi rezultatul. Si viata? Viata inseamna cuvinte, cuvintele arta si arta iubire... Invata sa iubesti viata si vei ajunge sa iubesti iubire. E complicat, stiu. Inceputul e frumos tocmai pentru ca e complicat am ajuns si eu sa cred asta. Iar partea buna e ca intodeauna exista inceputuri.
Incepi cu o privire, un suras, o prindere de mana, un creion dar continui cu cuvinte.
Intradevar, uneori nu e nevoie de cuvinte pentru ca uneori nu e nevoie de nimic...
Scris de
lara
comments (7)
"Amintirile sunt intodeauna frumoase pentru ca intamplarile urate nu merita tinute minte." mi-a spus bunica mea candva. Cred ca de atunci m-am gandit obsesiv la amintiri si uneori din plictiseala alteori din dorinta arzatoare am incercat, fara sa reusesc, sa le clasific in amintiri importante sau mai putin importante.
Cum ne dam seama care conteaza mai mult pentru suflet? Cand putem spune siguri pe noi "a fost cea mai importanta intamplare din viata mea" fara sa parem din afara superficiali? Care e criteriul care sa diferentieze atat de bine sarutul acela fulger din prima iubire, discutia filozofica de la rasarit, malul marii, prima nota buna, prima zi de lucru, prima colega de banca, persoana iubita, noi, cerul , ziua de nastere, implinirea unei dorinte?
Amintirile sunt pastrate in jurnale frumos copertate, legate in piele sau incuiate zi de zi cu strictete, in fotografi sau poate in scrisori de dragoste dar cel mai adesea se intiparesc in memoria noastra umana insarcinata sa le pastreze pana la uitare. Ele ne fascineaza, ne nelinistesc sau ne zapacesc dar fac parte dintr-un trecut ce a fost, devenind primi pasi ai unui viitor ce va urma.
"Azi" se va transforma maine in amintire... Imi amintesc: am inceput sa scriu crezand ca voi afla care este cea mai importanta amintire din viata mea fara sa-mi dau seama ca rasunsul se creionase demult... o intamplare cu adevarat importanta nu este atunci cand o tii minte pur si simplu ci cand iti amintesti ca ai rememorat-o de atatea ori...
Cum ne dam seama care conteaza mai mult pentru suflet? Cand putem spune siguri pe noi "a fost cea mai importanta intamplare din viata mea" fara sa parem din afara superficiali? Care e criteriul care sa diferentieze atat de bine sarutul acela fulger din prima iubire, discutia filozofica de la rasarit, malul marii, prima nota buna, prima zi de lucru, prima colega de banca, persoana iubita, noi, cerul , ziua de nastere, implinirea unei dorinte?
Amintirile sunt pastrate in jurnale frumos copertate, legate in piele sau incuiate zi de zi cu strictete, in fotografi sau poate in scrisori de dragoste dar cel mai adesea se intiparesc in memoria noastra umana insarcinata sa le pastreze pana la uitare. Ele ne fascineaza, ne nelinistesc sau ne zapacesc dar fac parte dintr-un trecut ce a fost, devenind primi pasi ai unui viitor ce va urma.
"Azi" se va transforma maine in amintire... Imi amintesc: am inceput sa scriu crezand ca voi afla care este cea mai importanta amintire din viata mea fara sa-mi dau seama ca rasunsul se creionase demult... o intamplare cu adevarat importanta nu este atunci cand o tii minte pur si simplu ci cand iti amintesti ca ai rememorat-o de atatea ori...
Scris de
lara
comments (0)
Tag de la Irina: Care e cea mai mare inventie din toate timpurile? Nu e chiar inventie dar cu siguranta e important: cuvantul.
Da-mi doar trei motive sa rad...
Scris de
lara
comments (2)
Da-mi doar trei motive sa rad si ia-ma de mana... zi-mi doar trei lucruri pentru care merita sa zambesc azi cand am 17 ani si nu 16, azi cand sunt nu trista ci melancolica, azi cand stiu ca am viusat frumos dar nu-mi mai amintesc fiecare detaliu, azi cand am primit zeci de mesaje cu "la multi ani", azi cand am senzatia ca ma iubeste toata lumea doar pentru ca e ziua mea, azi cand inca ma mai chinui sa aleg cea mai frumoasa zi din viata mea, azi cand ar trebui sa stiu mai multe dar prefer mai putine, azi...
Lasa palmele noastre sa se atinga si indeplineste-mi tu mie o dorinta frumoasa fara sa suflu in lumanari... Da-mi doar trei motive sa rad , doar trei din cele o mie care asteapta sa fie alese iar eu voi zambi pentru ele...
Lasa palmele noastre sa se atinga si indeplineste-mi tu mie o dorinta frumoasa fara sa suflu in lumanari... Da-mi doar trei motive sa rad , doar trei din cele o mie care asteapta sa fie alese iar eu voi zambi pentru ele...
Bilant lunar
Scris de
lara
comments (2)
Iunie a trecut mai repede decat mi-am inchipuit vreodata. Imi amintesc ca m-am despartit de ea mai greu decat in ceilalti ani, mai trist decat de alte luni dar putin mai optimista decat de restul schimbarilor.
Ce mi-am dorit luna aceasta: In primul rand am vrut sa retraiesc copilaria si am facut-o amintindu-mi cela mai frumoase momente. Apoi, mi-am dorit sa "visez iubire si sa-mi iubesc visele" dar am realizat ca e o dorinta de mult indeplinita si mai tarziu am sperat sa am mereu 16 ani si sa-mi gaseasca cineva trecutul ingropat langa o banca...
Dorintele se implinesc fara sa sti, fara sa iti doresti macar vreodata. Iata cateava care s-au indeplinit fara sa fiu constienta ca imi doresc, abia mai tarziu cand ele erau deja intamplate am realizat.: am vazut rasaritul si mai apoi la intoarcere am zarit din tren apusul amintindu-mi de toate lucrurile frumoase care mi s-au intamplat in ultimul timp, afland rasupusul la o intrebare care mi s-a pus de nenumarate ori dar pe care am ignorat-o si tragand o concluzie.
In primul rand trebuie sa-ti spun ca soarele e minunat cand paraseste marea in favoarea cerului dimineata. Apoi voi adauga faptul ca nu am stiut pana acum sa raspund, desi am fost intrebata de prea multe ori "ce as face daca m-as putea intoarce in timp?" Nu as schimba nimic, mi-am dat seama privind spre trecut si desi as fi tentata sa retraiesc la nesfarsit fiecare secventa frumoasa am decis ca, daca as avea posibilitatea sa calatoresc in timp as renunta la ea pentru ca nu mi-as mai aminti cu atata bucurie trecutul.
Si, ca o concluzie mi-am dat seama privind intinderea mare de apa ca lumea e intodeauna fericita la mare. Poate ca in sufletul ei e trista, ca plange in camera de hotel, singura, seara dar ziua mereu rade fiindca valurile ii gadila talpile pline de nisip si de vise...
Stiu ca iunie s-a sfarsit de cateva zile dar mi-am permis acum, dupa ce tot ce am scris mai sus a devenit doar o amintire frumoasa sa-mi mai pun o ultima dorinta asa ca pentru inceput de iulie...Imi doresc ca pe viitor sa scriu mai frumos, sa iubesc mai mult, sa creez mai des, sa sufar mai putin si nu in ultimul rand imi doresc ca orice s-ar intampla, oricand sa am zece secunde in care sa uit ca ma maturizez, in care desi adult sau batran sa stiu ca exista ceva mai presus de tine, de noi care sa-mi supravegheze fericirea asta copilareasca.
Tocmai am vazut o stea cazatoare! poate macar de data aceasta o sa cred in noroc pentru ca si azi pare sa-mi surada...
Ce mi-am dorit luna aceasta: In primul rand am vrut sa retraiesc copilaria si am facut-o amintindu-mi cela mai frumoase momente. Apoi, mi-am dorit sa "visez iubire si sa-mi iubesc visele" dar am realizat ca e o dorinta de mult indeplinita si mai tarziu am sperat sa am mereu 16 ani si sa-mi gaseasca cineva trecutul ingropat langa o banca...
Dorintele se implinesc fara sa sti, fara sa iti doresti macar vreodata. Iata cateava care s-au indeplinit fara sa fiu constienta ca imi doresc, abia mai tarziu cand ele erau deja intamplate am realizat.: am vazut rasaritul si mai apoi la intoarcere am zarit din tren apusul amintindu-mi de toate lucrurile frumoase care mi s-au intamplat in ultimul timp, afland rasupusul la o intrebare care mi s-a pus de nenumarate ori dar pe care am ignorat-o si tragand o concluzie.
In primul rand trebuie sa-ti spun ca soarele e minunat cand paraseste marea in favoarea cerului dimineata. Apoi voi adauga faptul ca nu am stiut pana acum sa raspund, desi am fost intrebata de prea multe ori "ce as face daca m-as putea intoarce in timp?" Nu as schimba nimic, mi-am dat seama privind spre trecut si desi as fi tentata sa retraiesc la nesfarsit fiecare secventa frumoasa am decis ca, daca as avea posibilitatea sa calatoresc in timp as renunta la ea pentru ca nu mi-as mai aminti cu atata bucurie trecutul.
Si, ca o concluzie mi-am dat seama privind intinderea mare de apa ca lumea e intodeauna fericita la mare. Poate ca in sufletul ei e trista, ca plange in camera de hotel, singura, seara dar ziua mereu rade fiindca valurile ii gadila talpile pline de nisip si de vise...
Stiu ca iunie s-a sfarsit de cateva zile dar mi-am permis acum, dupa ce tot ce am scris mai sus a devenit doar o amintire frumoasa sa-mi mai pun o ultima dorinta asa ca pentru inceput de iulie...Imi doresc ca pe viitor sa scriu mai frumos, sa iubesc mai mult, sa creez mai des, sa sufar mai putin si nu in ultimul rand imi doresc ca orice s-ar intampla, oricand sa am zece secunde in care sa uit ca ma maturizez, in care desi adult sau batran sa stiu ca exista ceva mai presus de tine, de noi care sa-mi supravegheze fericirea asta copilareasca.
Tocmai am vazut o stea cazatoare! poate macar de data aceasta o sa cred in noroc pentru ca si azi pare sa-mi surada...
ultima zi de clasa a zecea...
Scris de
lara
comments (1)
E parca vesel cand iti ingropi trecutul in parc, langa banca acum devenita a noastra desi odata, stii bine a fost a lor iar dovada sta iscalitura urata cu marker negru pe lemnul vechi.
Ieri a fost ultima zi din clasa a zecea dar cu toate acestea in lunga vacanta de vara nu voi fi inca XI I, poate din teama poate din egoism sau poate fiinca am iubit asa mult clasa asta incat inca mai vreau sa ma cred de 16 ani...
Poate cum ai zis tu, nu vom mai plati robinetul timpului iar el, suparat o sa ne debranseze oprindu-se fara sa-si dea seama ca in fond ne face un bine. Sau poate in sfarsit o sa uitam de el cum ne-am dorit intodeauna iar tu vei renunta al ceasul la care tii atat de mult si, o sa ti se para amuzant dar asa voi renunta si eu sa te mai intreb cat e ora.
Vei iubi nesfarsit o sticla de cola iar eu voi aduna praful ca aceiasi lingurita cu care am sapat o groapa pentru toate lucrurile pe care vrem sa le uitam, apoi vom privi impreuna furnicile cum ne mananca fursecurile noastre perfecte cu stafida pe mijloc.
Daca tot suntem la capitolul dorinte, imi doresc ca odata sa gaseasca cineva biletelul pe care l-am ascuns si sa-l citeasca inainte sa se descompuna, sa-l pretuiasca pentru todeauna stiind ca odata a fost al nostru...
Joi, cand vroiam sa ma lungesc pe o banca si sa urmaresc in continuare furnicile si oamenii care trec pe o alee indepartata mi s-a zis ca propriul meu suflet ma priveste de undeva. Oare zambeste? Oare inca i se mai pare amuzant sa fii patetic intr-un fel diferit? Sti ce? daca as fi suflet ti-as face cu mana tie, m-as imprietenii cu sufletul tau si as sta ore intregi de vorba cu el pe iarba.
si ca sa inchei cum spui tu de fiecare data: atunci,de fapt rectific, mereu cred ca te-am iubit cel mai mult!
Ieri a fost ultima zi din clasa a zecea dar cu toate acestea in lunga vacanta de vara nu voi fi inca XI I, poate din teama poate din egoism sau poate fiinca am iubit asa mult clasa asta incat inca mai vreau sa ma cred de 16 ani...
Poate cum ai zis tu, nu vom mai plati robinetul timpului iar el, suparat o sa ne debranseze oprindu-se fara sa-si dea seama ca in fond ne face un bine. Sau poate in sfarsit o sa uitam de el cum ne-am dorit intodeauna iar tu vei renunta al ceasul la care tii atat de mult si, o sa ti se para amuzant dar asa voi renunta si eu sa te mai intreb cat e ora.
Vei iubi nesfarsit o sticla de cola iar eu voi aduna praful ca aceiasi lingurita cu care am sapat o groapa pentru toate lucrurile pe care vrem sa le uitam, apoi vom privi impreuna furnicile cum ne mananca fursecurile noastre perfecte cu stafida pe mijloc.
Daca tot suntem la capitolul dorinte, imi doresc ca odata sa gaseasca cineva biletelul pe care l-am ascuns si sa-l citeasca inainte sa se descompuna, sa-l pretuiasca pentru todeauna stiind ca odata a fost al nostru...
Joi, cand vroiam sa ma lungesc pe o banca si sa urmaresc in continuare furnicile si oamenii care trec pe o alee indepartata mi s-a zis ca propriul meu suflet ma priveste de undeva. Oare zambeste? Oare inca i se mai pare amuzant sa fii patetic intr-un fel diferit? Sti ce? daca as fi suflet ti-as face cu mana tie, m-as imprietenii cu sufletul tau si as sta ore intregi de vorba cu el pe iarba.
si ca sa inchei cum spui tu de fiecare data: atunci,de fapt rectific, mereu cred ca te-am iubit cel mai mult!
Scris de
lara
comments (3)
Cu totii iubim! Stiu ca ti auzit de atatea ori afirmatia asta incat a devenit mai mult decat o concluzie, o consecinta. Recunoaste! Ai adorat o amintire, o secventa, o persoana. Te-ai indragostit de un sarut, de un zambet, de colega din fata, de un cuvant sau de intreaga carte dar te-ai intrebat intodeauna cum iti dai seama ca iubesti cu adevarat, daca ce simti tu e "asa-zisa" dragoste sau e doar o pasiune trecatoare ? Oare sunt de ajuns senzatii, dorinte, mistere, fericire ca sa-ti dai seama ca iubesti cu adevarat. Ai vreodata certitudinea ca te-ai indragostit?
Am citit Shakespeare, am vazut filme de dragoste, am ascultat melodii siropoase dar am inteles ce e dragostea sau am fost vreoadata indragostita?
Ar fi un cliseu sa-ti spun ca iubesc viata, fiecare zi cand incepe putin mai mult decat o urasc cand se termina, fiecare secventa ce face parte din mine si fiecare amintire ce imi compune trecutul. Poate ca dragostea e pana la urma un cliseu, dar e unul frumos despre care as putea sa-ti vorbesc randuri in sir fara sa insemne macar iubire pentru tine ci doar cuvinte.
Te iubesc! si pentru prima oara voi spune asta fara sa o dedic nimanui, sau poate doar iubirii in sine pentru ca ei nu i se spune niciodata.
Cu totii visam! Stiu ca ati auzit de putine ori pe cineva recunoscand asta incat a ajuns o raritate. Dar hai, recunoaste acum! Ai sperat intr-o iluzie, la ceva imposibil de dobandit, la o dorinta pusa pe furis in miez de noapte. Ai visat la un ideal ascuns, la o viata perfecta, la o lume inexistenta dar te-ai intrebat tot timpul daca merita sa visezi pur si simplu stiind ca nu se implineste, daca "a visa" inseamna "a fii inconstient" iar irealitatea iti face rau? Oare e deajuns sa te ascunzi, sa fugi de vise, sa nu-ti faci sperante si sa nu crezi in idealuri doar ca sa eviti raspunsul la intrebare?
Ai avut vreodata certitudinea ca e rau sau bine sa visezi?
De mica m-am hranit cu vise, am fost si poate sunt si acum dependenta de ele si daca mi-ar face rau as visa in continuare pentru ca tot in vis, bineinteles, mi s-a spus ca exista acel rau necesar.
Poate e rau sa visezi sau poate ne pacalim si e bine dar visul, visul va ramane minunea noastra, a oamenilor si minunile nu trebuie mereu recunoscute ci doar stiute.
Un sfat: Viseaza iubire si iubeste-ti visele!
Am citit Shakespeare, am vazut filme de dragoste, am ascultat melodii siropoase dar am inteles ce e dragostea sau am fost vreoadata indragostita?
Ar fi un cliseu sa-ti spun ca iubesc viata, fiecare zi cand incepe putin mai mult decat o urasc cand se termina, fiecare secventa ce face parte din mine si fiecare amintire ce imi compune trecutul. Poate ca dragostea e pana la urma un cliseu, dar e unul frumos despre care as putea sa-ti vorbesc randuri in sir fara sa insemne macar iubire pentru tine ci doar cuvinte.
Te iubesc! si pentru prima oara voi spune asta fara sa o dedic nimanui, sau poate doar iubirii in sine pentru ca ei nu i se spune niciodata.
Cu totii visam! Stiu ca ati auzit de putine ori pe cineva recunoscand asta incat a ajuns o raritate. Dar hai, recunoaste acum! Ai sperat intr-o iluzie, la ceva imposibil de dobandit, la o dorinta pusa pe furis in miez de noapte. Ai visat la un ideal ascuns, la o viata perfecta, la o lume inexistenta dar te-ai intrebat tot timpul daca merita sa visezi pur si simplu stiind ca nu se implineste, daca "a visa" inseamna "a fii inconstient" iar irealitatea iti face rau? Oare e deajuns sa te ascunzi, sa fugi de vise, sa nu-ti faci sperante si sa nu crezi in idealuri doar ca sa eviti raspunsul la intrebare?
Ai avut vreodata certitudinea ca e rau sau bine sa visezi?
De mica m-am hranit cu vise, am fost si poate sunt si acum dependenta de ele si daca mi-ar face rau as visa in continuare pentru ca tot in vis, bineinteles, mi s-a spus ca exista acel rau necesar.
Poate e rau sa visezi sau poate ne pacalim si e bine dar visul, visul va ramane minunea noastra, a oamenilor si minunile nu trebuie mereu recunoscute ci doar stiute.
Un sfat: Viseaza iubire si iubeste-ti visele!
Scris de
lara
comments (1)
Nu stiu de ce dar cand eram mica imi doream atat de tare sa ma urc intr-un tren de la Gara de Est sa plec la Constanta sa-mi cumpar cereale cu scortisoara si sa ma intorc pana se insera, sa mai raman putin pe peron sa le mananc singura fara lapte. Am crescut, mi-am facut alte visuri, alte idealuri si alte sperante dar uneori parca tot mai simt o dorinta de a sta pe o banca, pe peron nestingherita fara sa ma uit la ceas si sa iau primul tren care opreste acolo uitandu-ma la calatorii ramasi si la turnul meu rosiatic fara sa stiu cand voi veni inapoi. Inainte parea mult mai simplu: eu cerealele, trenul, mirosul irezistibil de scortisoara ... acum cred ca e mai mult o dorinta de evadare.
Sa rad, sa ma uit pe geam, sa platesc controlorul pentru ca nu am vrut sa-mi iau bilet, sa ocup un loc care nu-i al meu si sa-l parasesc rapid fascinata de calatori. Cand eram mica credeam ca fiecare are o poveste iar acum ma gandesc ca fiecare are o cauza pentru acre evadeaza alaturi de mine.
Dar azi, azi nu m-am urcat sau ca sa fiu mai precisa sa spunem ca nici azi nu m-am urcat. Am privit mirata cum toti au curajul sa se urce intr-un personal linistit, sa-si tina intr-o mana bagajele si in cealalta biletul, sa fuga nestingeriti dintr-un oras pe care-l adora sau il urasc. Iar eu? Am ramas privind catre sinele de cale ferata, mototolind biletul de la intrare pe peron pe care nici macar nu a fost nevoie sa-l platesc si uitandu-ma la tren cum paraseste gara precum un copil suparat ca nu-si gaseste cerealele, geloasa pe cei care s-au urcat deja. Imi amintesc iar de mine cand eram mica, de cerealele cu scortisoara pe care inca nu am apucat sa le cumpar si de dorinta de a ma elibera de mai devreme. Acum, nu vreau sa fiu eliberata pentru ca drumul pana la gara, turnul din statie, trenul care pleaca grabit fara mine, randurile care le scriu acum si mai ales imaginea mea de cand eram mica sunt propria mea evadare.
Sa rad, sa ma uit pe geam, sa platesc controlorul pentru ca nu am vrut sa-mi iau bilet, sa ocup un loc care nu-i al meu si sa-l parasesc rapid fascinata de calatori. Cand eram mica credeam ca fiecare are o poveste iar acum ma gandesc ca fiecare are o cauza pentru acre evadeaza alaturi de mine.
Dar azi, azi nu m-am urcat sau ca sa fiu mai precisa sa spunem ca nici azi nu m-am urcat. Am privit mirata cum toti au curajul sa se urce intr-un personal linistit, sa-si tina intr-o mana bagajele si in cealalta biletul, sa fuga nestingeriti dintr-un oras pe care-l adora sau il urasc. Iar eu? Am ramas privind catre sinele de cale ferata, mototolind biletul de la intrare pe peron pe care nici macar nu a fost nevoie sa-l platesc si uitandu-ma la tren cum paraseste gara precum un copil suparat ca nu-si gaseste cerealele, geloasa pe cei care s-au urcat deja. Imi amintesc iar de mine cand eram mica, de cerealele cu scortisoara pe care inca nu am apucat sa le cumpar si de dorinta de a ma elibera de mai devreme. Acum, nu vreau sa fiu eliberata pentru ca drumul pana la gara, turnul din statie, trenul care pleaca grabit fara mine, randurile care le scriu acum si mai ales imaginea mea de cand eram mica sunt propria mea evadare.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
