E un paradox, stiu, dar chiar azi am aflat ca pentru a vedea trebuie sa fie intuneric. Cateodata, in lipsa de lumina incerc sa disting culori intr-un negru absolut si-mi reuseste de fiecare data desi, in intuneric, e logic, ochiul meu nu poate vedea paleta cromatica. Sau poate ma inseala privirea si nu stiu, iar intunericul de azi pare mai negru decat cel de ieri si mai luminos decat cel de maine de parca s-ar fi schimbat peste zi. Inca mai incerc sa vad cat e ceasul din statie si n-o sa mai zaresc nimic din cauza ca s-a intunecat totul, poate de fapt nu mai e ceasul dar eu voi vedea doar intuneric si n-o sa-mi dau seama.
Oare intunericul se schimba? Si daca tot vorbim de schimbari trebuie sa-ti marturisesc ca uneori mi se pare ca nu va mai fi nimic la fel si regret ca se schimba. N-o sa mai vad , dar am sa stiu ca e acolo; nu o sa mai simt, dar o sa-mi amintesc ca e frumos si nu o sa ma mai supere dar voi sti ca trebuie sa fiu suparata. Poate vor trece anii, poate voi imbatrani, poate voi uita sa cresc sau imi voi aminti sa evoluez, poate s-ar modifica urma pasilor mei in zapada cenusie, poate vor apuca un drum diferit de al meu si ma vor parasi fara sa-mi spuna"la revedere" uitand ca mie mi-e frica de intuneric.
De astazi nimic nu va mai fi la fel: luna care mi-e atat de draga mie fiindca lumineaza intunericul noptii va inceta sa mai apara...stelele, si ele prietenele lunii, vor face greva iluminatului iar cerul le va disponibiliza fara sa-i pese ca sunt calificate si norii vor rade fiindca umbra lor va intuneca pamantul iar eu imi voi aminti de cosmaruri.
Sau poate totul va ramane neschimbat pentru ca stelele nu sunt angajate iar cerul nu e seful lor. In continuare soare, in continuare speranta, in continuare iubire. Poate a rasarit din nou, poate a supravietuit cu greu, poate ne -am indragostit inca odata. Secundele vor forma tot minute, minutele vor creste ore si totul ar continua ca inainte.
Intuneric. Dar ce e intunericul cand am invatat sa privesc lumina?
Neschimbat. Totul cu exceptia mea.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
4 comments:
Ne nastem in fiecare zi, Mo.Ne nastem altfel, cu alte ganduri, cu alte temeri, cu alte regrete.Daca totul ar fi neschimbat, nu ne-am plictisi intr-o lume asa de mica? Nu trebuie sa ne obisnuim cu nimic. Cine se obsnuieste e ca si mort, spunea Holly. Nici luna nu e la fel, si imi place cand o vad ca se muta dntr-un colt in altul al geamului meu...Atunci ma gandesc ca e vie. Ne schimbam pentru ca suntem vii..Si pentru ca suntem liberi Sa ne oprim in fata geamului si sa visam, sa lasam toate drumurile sa astepte, pentru ca nu noi avem nevoie de ele, ci ele de pasii nostri ca sa poate exista...Pentru ca am putea fi orice, si totusi suntem noi.
daca intr-o zi ceva o sa se schimbe, gandeste te smplu: nu-l vezi pentru ca e intuneric, dar acel ceva e inca acolo, si nimeni nu-l poate lua... Din simplul motiv, ca tu l-ai construit din ganduri, secunde, si visuri.
Da Mo...nimic nu este la fel si nimic nu va mai fi la fel. Poate ca niciodata ceva nu a fost la fel cu un alt ceva, pentru ca au existat intr-un alt timp.De ce nu va mai fi la fel? Poate pentru ca nu mai suntem toti.Toti adica martorii acelui ceva. Poate pentru ca nu mai suntem noi din cauza unor amprente ce ne-au marcat doar...restul vietii.Copilaria moare pe zi ce trece, dar nu din cauza timpului, ci pentru ca involuntar o transformam intr-un val de schimbari si compromisuri pe care nu acceptam sa le recunoastem.Si poate ca nu operatiunea de intoarcere a timpului este solutia ideala pentru evolutia stoparii schimbarii.Ea este precum un nou inceput: incert, dar existent in mod constant.Schimbarea este o forma a evolutiei...poate uneori doar in timp si care ne determina sa nu mai fim acei „noi” recunoscuti oficial de propriul „eu”.Tot ea este si cea care ne poarta constiinta pe traseul consecinteler aparitiei ei.
Ce legatura are cu intunericul?Niciuna...doar ca si intunericul este intr-o permanenta schimbare asa cum ai zis tu...pentru ca de fiecare data il vezi mai negru...si nu e vina ta.Iar Luna?Luna e martora fricii tale...si nu,nu e vina ei.
adina... am putea fi orice si totusi suntem noi... cat de adevarat... e bine ca am ales sa fiu eu... ma bucur pentru asta si sti ce ma bucura mai mult? ca ai ales sa fi tu!!! chair daca uneori nu-ti place de tine, daca uneori ai vrea sa te lasi macar o secunda singura exista oameni care au nevoie de amandoua...
mia.....exista o varsta la care te opui sa cresti supunea diriginata mea din generala... est tanar, adolescent si refuzi sa evoluezi.. ei bine asa refuz eu cateodata schimbarea... si asta pentru ca sunt tanara:)
Trimiteți un comentariu