« Mamico, eu sunt normala ? » intreaba o fetita bruneta pe mama ei in timp ce traversau strada « bineinteles ca esti » veni repede replica mamei ei « dar de ce ma intrebi asta ? » « am auzit-o pe bunica spunanad ca cei din parlament nu sunt normali si ma intrebam daca.... » mama zambeste apoi cotesc spre dreapta iar drumurile noastre se despart.
Cred ca eu nu m-am intrebat nicioadata acest lucru pentru ca am stiut de la inceput ca nu sunt... de fapt « m-as uri daca as fi normala » obisnuiesc sa spun de cate ori am ocazia. Dar cine da dreptul normalilor sa fie normali si originalilor originali ? De ce intr-o lume plina de copii si de banalitate sunt multi care se numesc nonconformisti si nimeni nu ii crede ? De ce e prea banal sa fi normal si prea multa lume fuge de nebunie ? Eu nu vreau sa fiu normala... m-am crezut toata viata speciala (si nu in sensul inganfat al cuvantului) incat am inceput sa clasific banalitatea dupa alte criterii. Si cat de subiectiva e nebunia... « e nebun » pare sa exclame privirea dezaprobatoare a unei batrane in timp ce un tanar cu bocanci, tricou negru al trupei sale favorite si bratari cu tinte intra in tramvai. Doar pentru ca intre ei asemanarile sunt foarte putine sau poate deloc e considerat nebun dar in gasca lui, in care toti au aceasi imbracaminte, aceleasi idei si aceleasi formatii favorite e normal. Ce plictisitor trebuie sa fie sa-i semeni, sa stai pur si simplu acolo, singurul tau tel in viata sa fie legat de cum sa faci rost de bani pentru tigari sau pentru un concert. Nu ma intelegeti gresit, m-au fascinat intodeauna oamenii acestia pentru ca sunt ceea ce eu nu voi fi niciodata: mie imi place sa traiesc, imi place sa ma gandesc la mai mult decat ziua de maine, imi place sa ma surprind zambind din senin mergand pe strada doar pentru ca sunt acolo, pentru ca respir... imi place sa cred ca nu am fost niciodata trista cu adevarat iar atunci cand plang ma fortez sa zambesc si-mi reuseste de fiecare data ... si in ultimul rand imi place sa ma considere lumea nebuna pentru ca si eu cred ca sunt...

3 comments:

nu sunt deloc uimita d faptul k aici s astern gandurile tale sincere si pline d culoare...imi place nespus cum gandesti u viatza si modul in care o abordezi..imi place sa surprind originalitatea ta in fiecare clipa..faptul k stii sa zambesti e un curaj dat celorlalti de a lasa deoparte toate relele...t pooop mona:*:*:*

 

multumesc roxana... foarte frumos....:)

 

mo, daca ar fi sa ne gandim putin nonconformistii nu sunt tocmai "altfel"....se copiaza.Acelasi tricou negru il vezi la fiecare colt de strada.deja "normalii" incep sa devina ciudati.eu cred k acest "altfel" tine de modul in care gandim, e ceva mai presus de haine si de trenduri...stii si u asta. :*