Oamenii ajung întodeauana la timp. Sigur, poţi să mai citeşti odată fiindcă n-ai să mă crezi nici măcar după aceea.
Şi totuşi, nu mint. E cât se poate de adevărat. Oamenii sunt întodeauna punctuali. Ajung exact atunci când trebuie să ajungă, nici o secundă în plus, nici o secundă în minus. Şti ce-i mai amuzant? Nu ne dăm aproape niciodată seama de asta. Negăm, argumentăm, explicăm, şi nu realizăm că totul e atât de simplu în complexitatea sa încât se întâmplă numai atunci când e nevoie să se întâmple.
Poate dacă am conştientiza cu toţii asta, am renunţa într-o zi la ceasuri, le-am arunca de la balcon chiar dacă avem terasă, le-am uita în seratare ascunse cu petale parfumate şi doar uneori în noptile târzii le-am mai auzi ticăitul obosit. Atunci "am întârziat", "devreme" sau "două şi jumătate" ar părea atât de străine. Chiar timpul însuşi ar devenii străin, am uita cum se pronunţă, cum se explică, am uita chiar de existenţa lui. Dar atunci cum vom putea spune, în alţi termeni că ajungem la timp? Desigur, punctualitatea e un sinonim apropiat dar punctualitatea înseamnă timp şi eu deja am uitat cum se scrie...

6 comments:

mo>:D< inseamna ca nu te-ai suparat deloc atunci cand am gresit troleul si am ajuns cu 40 de min mai tarziu la locul intalnirii, sau in alte zile in care am intarziat din diferite motive;)) ia stai... inseamna k si eu am ajuns exact la timp cand am venit cu 20 de minute mai devreme si m-am apucat sa citesc in statia de troleu... si... sa crape toate ceasurile, in afara de al meu cu pucca...

 

si e ciudat ca eu am citit postul tau exact cand aveam nevoie sa-mi reaminteasca cineva ca de fapt e bine cum se intampla lucrurile.. :)
aa.. si mi-ai facut si duminica mai frumoasa un pic ;))

 

ah, si uitasem. leapsa la mine pe blog! ;))

 

si eu ti-am lasat aceeasi leapsa. ;))

 

perfect timing ... :)) chiar eram in a mood pt un blog de genu :)