Oamenii ajung întodeauana la timp. Sigur, poţi să mai citeşti odată fiindcă n-ai să mă crezi nici măcar după aceea.

Şi totuşi, nu mint. E cât se poate de adevărat. Oamenii sunt întodeauna punctuali. Ajung exact atunci când trebuie să ajungă, nici o secundă în plus, nici o secundă în minus. Şti ce-i mai amuzant? Nu ne dăm aproape niciodată seama de asta. Negăm, argumentăm, explicăm, şi nu realizăm că totul e atât de simplu în complexitatea sa încât se întâmplă numai atunci când e nevoie să se întâmple.

Poate dacă am conştientiza cu toţii asta, am renunţa într-o zi la ceasuri, le-am arunca de la balcon chiar dacă avem terasă, le-am uita în seratare ascunse cu petale parfumate şi doar uneori în noptile târzii le-am mai auzi ticăitul obosit. Atunci "am întârziat", "devreme" sau "două şi jumătate" ar părea atât de străine. Chiar timpul însuşi ar devenii străin, am uita cum se pronunţă, cum se explică, am uita chiar de existenţa lui. Dar atunci cum vom putea spune, în alţi termeni că ajungem la timp? Desigur, punctualitatea e un sinonim apropiat dar punctualitatea înseamnă timp şi eu deja am uitat cum se scrie...