Azi am rememorat etape intregi din viata mea si am pus accentul pe o segventa aparte care m-a marcat deosebit de mult. Poate o sa ti se para imatura sau neinteresanta dar la momentul respectiv eram copil si faceam nenumarate compunerii despre aceasta.
Stau la bloc si desi iubesc animalele nu am avut niciodata un caine tocmai din aceasta cauza... dar i-am iubit pe cei fara stapan neconditionat pentru ca si acum mi se umple inima de emotie cand vad un catelusi urmarindu-ma sau latrand dupa ceva de mancare. Despre asta e si povestea mea... poveste care mi-a influentat copilaria intr-un mod pozitiv. Pentru un timp scara noastra a gazduit o catelusa de care m-am atasat imediat. Imi amintesc ca initial statea la chioscul de ziare si o latra pe sora mea de fiecare data cand cumpara cate ceva din cauza, probabil unui fes mai ciudat. A trecut iarna iar catelusa s-a instalat la unul dintre etaje. Era grasuta si mereu caraghioasa pentru ca de fiecare data cand imi iesa in cale dadea dintr-o coada taiata facandu-mi sa-mi amintesc de circ, ea asemanandu-se foarte bine cu o foca din desenele animate care se joaca cu mingiute sau canta la trompeta. Am iubit acel catel desi nu avea nimic spoecial ... dar urca intodeauna inaintea mea si gafaia cand se grabea, cobora in spatele meu sa ma conduca la iesire si imi zgaria in fiecare seara usa, acesta fiind felul ei de a cere de mancare.
M-a recompensat cu dragoste si chiar si acum ma intristez ca intr-o zi nu mai era la locul ei.... si nu a mai fost niciodata acolo, si de atunci nu m-a mai asteptat nimeni sa cobor, si nu a mai alergat nimeni pe scari gafaind sa ma intreaca, si nu am mai avut pe cine sa las inaintea mea desi eram mai rapida, doar ca sa se simta invingatoare.... Stiu, e copilaresc dar privind zgarieturile ramase de atunci pe usa si rememorand fiecare intamplare cu ea imi dau seama ca am gresit mai devreme can am scris "eram copil " pentru ca in sufletul meu am ramas inca un copil si imi doresc ca asa sa fie si de aici inainte....
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
3 comments:
sa nu spui niciodata adio...nimanui...niciodata nu stii cand viata decide sa readuca ceva in universul tau...viata e un psiholog si vrea sa vada reactii:D da, mo, asa sa faci, sa ramai copil, ca sa am si eu cu cine sa-mi copilaresc viata...vom fi 2 copii...and we'll forget the world
da, hai sa copilarim impreuna, sa joci tu teatru pe culoarele liceului cu profesorii in spatele nostru si eu sa-ti fur esarfa si tu sa tipi la mine si eu tot copilarindu-ma , desigur, sa ma prefac sa sufar si tu sa-mi scri biletele in ora de matematica in timp ce arunc cu hartie in spatele tau... si sa te scoata la tabla si eu sa sughit imaginanadu-mi ca ma pomenesti undeva in gandul tau printre ecuatia drepteii si panta nu stiu cui...si sa avem umbrele numai cand nu trebuie si sa le folosim tot atunci si sa se amuze toata lumea cand ne vede!!! pentru asta vom ramane copii mereu! mereu!!!!
Iti merge mana la scris. Fii totusi un pic mai impulsiva, mai directa. Fa-ti un stil nesimtit, pentru ca apoi sa derivi intr-un stil sentimental. Generalizeaza pentru a ajunge la ideea ta personala.
In rest, extrem de ok :-)
Trimiteți un comentariu